Salt la conținutul principal

Energia unește România

Energia produsă în România este un motiv să fim mândri, siguri și încrezători. Dar cine produce energia? Cine duce mai departe tradiția și cine inovează pentru viitorul nostru?

Pe o parte dintre acești oameni de toată admirația îi puteți cunoaște chiar acum!

Vă invităm să-i urmăriți pe reprezentanții sectorului energetic, adică pe cei care pot afirma „Eu sunt energia țării.”. Le-am oferit microfonul și prim-planul pentru a le descoperi poveștile de viață,  pasiunea pentru meserie și dedicarea pentru ceilalți.

Energia este pe mâinile bune ale unor specialiști care cred în România și contribuie la binele nostru comun.

PLAY, România!

Urmărește poveștile celor care îți oferă energie!

Gârlă Robert este student la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și face primii pași într-un domeniu care i-a fost aproape încă din copilărie. A crescut cu poveștile tatălui său, care are o experiență în minerit de peste 30 de ani, și a învățat de mic ce înseamnă responsabilitatea și respectul pentru meserie. Aflat în formare pentru cariera sa în energie, Robert îmbină tradiția cu ritmul noii generații, aducând curiozitate, energie și dorința de a construi mai departe. Pentru el, energia României înseamnă continuitate, caracter și curajul de a merge înainte.

Andreea Manolache – Professional Project Development

Andreea este una dintre vocile tinere ale rafinăriei, o profesionistă care îmbină precizia ingineriei cu bucuria de a construi frumosul. Transformă proiecte complexe în realitate și crede cu tărie în puterea învățării continue și a colaborării. Face parte din generația care aduce curaj, responsabilitate și viziune în energia României.

Iulia și Ștefania Biton sunt cele două surori unite de aceeași pasiune pentru energie și de dorința de a construi ceva durabil. Una a ales deja drumul forajului ca inginer, cealaltă îl descoperă pas cu pas, cu entuziasm, ca studentă. Împreună ele ne oferă un exemplu viu despre cum energia României se construiește prin seriozitate, susținere reciprocă și curajul de a merge mai departe, indiferent de generație sau de stereotipuri.

Angela Mareș – Senior Expert Process Engineer

La doar 24 de ani, Angela este parte din generația tânără care schimbă dinamica rafinăriei prin disciplină, curiozitate și energie umană. Vine dintr-o familie de agricultori, dar dorința de a înțelege „cum funcționează lumea” a adus-o în industria energetică.

În fiecare zi, Angela lucrează între cifre și oameni, între analiza proceselor și colaborarea cu echipe diverse și vede în asta locul unde poate crește cu sens. Pentru ea, energia României nu vine doar din instalații, ci din oamenii dedicați care pun suflet în fiecare proiect.

Când pasiunea devine moștenire, energia trece firesc dintr-o generație în alta.

Mircea (inginer și tatăl Ilincăi) și Ilinca Târnăvean (studentă la Forajul Sondelor, Extracţia şi Transportul Hidrocarburilor, UPG) împărtășesc aceeași chemare pentru domeniul energiei. Mircea, cu zeci de ani de experiență și rigoare, ea, cu entuziasm și dorința de a inova.

Împreună arată că munca, atunci când e făcută cu responsabilitate și drag, construiește mai mult decât rezultate: construiește viitorul.

Paul (student la Ingineria Petrolului și Gazelor, Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești) face parte din generația care aduce curaj, deschidere și inovație în industria energetică.

Prin practica pe teren și implicarea directă în proiecte, a învățat că energia nu înseamnă doar tehnologie, ci și responsabilitate și oameni.

Pentru el, munca în acest domeniu este mai mult decât o alegere profesională. Este o promisiune pentru viitorul României.

frank neel fpe

Franck Neel, Președinte FPE

Oamenii sunt motorul, dar și scopul tuturor eforturilor pe care le realizează companiile din sectorul energetic, indiferent că este vorba despre zona de petrol și gaze, regenerabile sau tehnologii ale decarbonizării. Pentru că activitatea noastră are sens în condițiile unui mediu economic și unei popor prosper, cu inițiativă, care să dea valoare produselor noastre în propria sa activitate.

De asemenea, avem misiunea de a cultiva una dintre marile resurse românești: cunoașterea, în special experiența tehnologică în domeniul producției de energie. Companiile din sectorul energetic înseamnă echipe de români bine pregătiți, mulțumită generațiilor anterioare care au predat ștafeta și mediului universitar, dar și eforturilor de perfecționare în cadrul activității de zi cu zi. Este o răspundere foarte mare, dar și o bucurie să putem contribui la menținerea standardelor de profesionalism în domeniul nostru de activitate. Suntem mândri că în domeniul nostru lucrează profesioniști care aleg România zi de zi și care sunt încrezători în perspectivele sectorului și în cele ale țării.

Domeniul energiei este unul dintre cele mai bine plătite din România, alături de informații și comunicații și intermedieri financiare și asigurări.
La nivel internațional, creșterea numărului de angajați în energie este de 3,8%, mai mare decât media generală, de 2,2%.
La nivel global, dintre sectoarele energetice, creșterea cea mai puternică a numărului de angajați s-a înregistrat în domeniul regenerabilelor.

EU SUNT ENERGIA ȚĂRII

PATRIOTISMUL ECONOMIC SĂNĂTOS ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ

Descarcă document
ro_RO