Publicații: Jurnalul (online și print)
Întreaga Europă – mai puțin România – studiază planiglobul căutând surse de import de gaze naturale din piețe îndepărtate.
România are soluția sub picioarele sale, în propriile ape teritoriale: Marea Neagră ne oferă un „pașaport” către securitate energetică și prosperitate. Dar pentru asta nu trebuie să fim doar un extractor de resurse, ci un arhitect de valoare adăugată. Acest „pașaport” trebuie validat prin politici publice coerente, prin stabilitate legislativă de neclintit și printr-un curaj investițional pe măsură.
Am putea spune că, de fapt, România se află astăzi într-un punct de inflexiune pe care manualele de economie l-ar putea studia, peste decenii, fie ca pe „momentul marii renașteri industriale”, fie ca pe „marea ocazie irosită”. Și oficialii de la Bruxelles cunosc ceea ce industria autohtonă o știe deja: România ajunge să fie cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Asta înseamnă că, într-o UE însetată de resurse și fragilizată de dependențe geopolitice, România devine o insulă de securitate energetică. Dar întrebarea care trebuie să ne țină treji nu este cât de mult gaz vom produce din subsolul Mării Negre, ci ce alegem să facem cu el odată adus la mal.
