Salt la conținutul principal

Organizația Patronală PETROGAZ

Organizația Petrogaz a fost înființată la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze, în baza prevederilor Legii patronatelor nr. 356/2001 şi a statului propriu la data de 14.01.1992, potrivit Sentinţei Civile nr.21 pronunţată în şedinţă publică de Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Viziunea Petrogaz este să devină o organizaţie patronală de prestigiu, reprezentativă pe plan intern pentru sectorul energetic şi partener activ, pe plan extern, pentru organizaţiile internaţionale.

Organizația Patronală GAZ

Constituită în baza prevederilor Legii Dialogului Social nr.62/2011, prin voința liber exprimată a membrilor fondatori, Organizația Patronală Gaz reprezintă o entitate autonomă, fără caracter politic.

Înființată ca persoană juridică de drept privat la data de 9.10.2012 potrivit Sentinței Civile nr. 1760, pronunțată în ședința publică a Judecătoriei Sector 1 București, organizația patronală declară scopul de concentrare a activității în vederea elaborării și implementării regulilor privind concurența de piață în rândul agenților economici din domeniul gazelor naturale, al energiei și al petrolului.

Beneficii membri

Acces la informație din sectorul energetic, cu caracter exclusiv pentru membri.

Promovarea companiei și a proiectelor, atât în activitățile media desfășurate de companiei, cât și în evenimentele și acțiunile propriu-zise.

Networking în industrie, inclusiv prin participarea la evenimente cu circuit închis, în funcție de specificul activității, dedicate noilor realități din sectorul energetic, cu participare la nivel înalt.

Implicare în formarea noii generații, prin programele desfășurate de către Federația Patronală a Energiei.

Facilitarea parteneriatelor în zona noilor tehnologii.

Beneficii membri

Acces la informație din sectorul energetic, cu caracter exclusiv pentru membri.

Promovarea companiei și a proiectelor, atât în activitățile media desfășurate de companiei, cât și în evenimentele și acțiunile propriu-zise.

Networking în industrie, inclusiv prin participarea la evenimente cu circuit închis, în funcție de specificul activității, dedicate noilor realități din sectorul energetic, cu participare la nivel înalt.

Implicare în formarea noii generații, prin programele desfășurate de către Federația Patronală a Energiei.

Facilitarea parteneriatelor în zona noilor tehnologii.

Companii membre

TRANSGAZ este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale, dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, iar strategia companiei vizează statutul lider în tranziția energetică a Europei de Sud-Est, valorificând oportunitățile oferite de piețele emergente, livrând, în același timp, valoare tuturor părților interesate.

ROMGAZ este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.

Black Sea Oil & Gas SA (BSOG) este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD și două licențe de producţie gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deține o participație de 70%.  

MOL România este o subsidiară a Grupului MOL și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, având o prezență pe piața locală de 30 de ani. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului cu carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține 236 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți – în Giurgiu și Tileagd – și un terminal GPL în Tileagd. MOL România are sediul social în Cluj-Napoca, sediul operațional în București, un birou administrativ în Arad și un număr de 278 de angajați proprii. În anul 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmată anul trecut de lansarea platformei digitale MOL MOVE, cu beneficii exclusive.

Amromco Energy este al treilea producător de gaze naturale din România și totodată cel mai mare producător independent de petrol și gaze naturale la nivel național. Înființată în anul 2002, compania operează în aproximativ 22 de perimetre concesionate.

DEPOGAZ este principalul operator de înmagazinare din România, având o cotă de aproximativ 90,54% din capacitatea activă totală de înmagazinare a României. Depozitele DEPOGAZ deserves acoperirea vârfurilor de consum şi regimului fluctuant al cererii, redresarea operativă a parametrilor funcţionali ai sistemului de transport (presiuni, debite) și  controlul livrărilor în situaţii extreme (opriri surse, accidente etc.).

Siemens Energy este o companie prezentă în 90 de țări, cu o echipă de peste 100.000 de angajați, care activează de-a lungul întregului lanț energetic, de la producția de energie din surse convenționale și regenerabile, la tehnologii de rețea, stocare și electrificarea proceselor industriale complexe. Cu o experiență de peste 150 de ani în electrificare, Siemens sprijină decarbonizarea și tranziția energetică, asigurând în același timp energie fiabilă, accesibilă și sustenabilă.

DACIAN PETROLEUM este o companie de reciclare a terenurilor industriale dezafectate, cu efecte inclusiv de reducere a impactului asupra mediului. DACIAN PETROLEUM acordă prioritate reparării și renovării instalațiilor existente față de realizarea unor noi lucrări de dezvoltare energointensive. Printre activitățile desfășurate se numără optimizarea și repararea sondelor active, precum și reactivarea sondelor inactive.

Optimizarea sondelor active: Operațiile obișnuite implică tratamentul chimic pentru eliminarea blocajului perforaturilor, al formațiunii și curățarea sondei pentru a elimina orice obstacole ce afectează afluxul de fluide, in principal nisipul și detritusul.

Repararea sondelor active: Producția din sondele active poate fi îmbunătățită în continuare prin operații de tip workover, convenționale sau de tip heavy workover.

Reactivarea sondelor inactive: După ce starea si accesibilitatea sondei este verificată, este elaborat un program de workover. Toate lucrările sunt prioritizate în portofoliul de activitate pe baza unei evaluări tridimensionale constând în analiza cost/beneficiu, risc geologic și complexitate operațională.

XP (fost Expert Petroleum) este un operator de zăcăminte de petrol și gaze cu un palmares puternic în îmbunătățirea producției și decarbonizarea operațiunilor. Compania este prezentă în România din 2005.

XP a obținut Gold Standard Pathway din partea Parteneriatului pentru Metan din Petrol și Gaze (OGMP) 2.0, principala inițiativă a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, a Fondului de Apărare a Mediului și a Coaliției pentru Climă și Aer Curat, dedicată îmbunătățirii raportării emisiilor de metan în cadrul sectorului de petrol și gaze. Această recunoaștere reflectă angajamentul XP de a dezvolta o traiectorie de implementare credibilă și robustă pentru a atinge cel mai înalt nivel în monitorizarea emisiilor de metan în următorii 3 ani.

Stratum Energy este o companie de explorare și producție cu sediul in SUA, fondată în anul 2005. Compania a început producția de gaze naturale, condensate și țiței, prin exploatarea câmpurilor petroliere din zona Poduri, blocul Moinești, susținând potențialul de dezvoltare a zonei.

VULCAN oferă soluții de decarbonizare pentru transporturi și industrii, prin utilizarea LNG (gaz natural lichefiat) și nu numai. Compania este implicată în operațiuni de import, depozitare și distribuție către clienți industriali, dar și rezidențiali.

În mai puțin de 10 ani, VULCAN a devenit unul dintre cei mai importanți operatori europeni de LNG și BIOLNG.

Compania promovează deopotrivă dezvoltarea economică și respectul pentru mediu și sănătatea planetei.

STIMPEX SA, înființat în 1991, a avut încă de la început ca obiect de activitate cercetarea și dezvoltarea tehnicilor și echipamentelor dedicate stadiilor de recuperare din câmpurile petroliere. În timp, portofoliul de produse s-a diversificat, cuprinzând în prezent producția de echipament de protecție personal și colectiv, inclusiv protecție balistică.

Habau PPS Pipeline Systems este o companie austriacă ce execută lucrări de instalații și montaj pentru conducte distribuție și transport apă, produse petroliere, stații de comprimare, lucrări de proiectare și supervizare. HABAU Romania are filiale în Serbia, Bulgaria și Republica Moldova.

INSPET este o companie românească cu tradiție în inginerie, proiectare și servicii integrate pentru industria energetică, petrol și gaze, cu o experiență de peste 70 de ani pe piață. Compania oferă soluții complete, de la studii de fezabilitate și proiectare tehnică, până la management de proiect, achiziții și asistență la execuție, fiind implicată în proiecte complexe de infrastructură energetică, conducte, instalații tehnologice și facilități industriale. Prin expertiza tehnică acumulată și capacitatea de a livra proiecte la standarde ridicate de calitate și siguranță, INSPET joacă un rol important în dezvoltarea și modernizarea sectorului energetic din România.

IRIGC IMPEX SRL (Întreprinderea de Reparații și Instalații Gaze și Construcții Impex SRL) este o companie din domeniul infrastructurii de gaze naturale și al construcțiilor civile, având peste 30 de ani de experiență în realizarea proiectelor energetice complexe. Compania furnizează servicii de execuție, bazate pe competență tehnică, respectarea standardelor de siguranță și capacitatea de a gestiona lucrări de amploare, de la faza de implementare până la livrarea finală.

OSCAR este una dintre cele mai mari companii independente de distribuție a carburantului din România, situându-se în top 5 jucători pe piață, cu un portofoliu extins de servicii și produse atât pentru segmentul B2B, cât și B2C. Înființată în 2001, compania oferă soluții personalizate partenerilor din diverse domenii: transport, construcții, agricultură etc. Portofoliul OSCAR include în principal motorină, dar și benzină, bitum și lubrifianți, completate de servicii adaptate specificului fiecărei industrii. Compania se sprijină pe o infrastructură logistică proprie, cuprinzând depozite de peste 70.000 mc și o flotă de peste 100 autocisterne.

CONPET S.A. este concesionar al SNT (Sistemul Național de Transport al Petrolului), ce are în prezent o lungime de aproximativ 3.800 km și o capacitatea de transport de aproximativ 27,5 milioane tone/an.

Green Tech este o companie cu peste 30 de ani de experiență în furnizarea de soluții de energie durabilă, fiind specializată în energia geotermală. Compania se concentrează pe dezvoltarea de soluții care combină sustenabilitatea, inovația și responsabilitatea față de mediu.

Electrocentrale Borzeşti, dezvoltată pe locul unei foste mari termocentrale ce a funcționat până în anul 2009 pe păcură. Electrocentrale Borzeşti urmărește dezvoltarea mai multor capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile, respectiv patru parcuri eoliene și un parc fotovoltaic.

Rig Service este o companie românească cu experiență în furnizarea de servicii tehnice și operaționale complexe pentru industriile onshore și offshore, specializată în operarea, mentenanța și reparațiile curente ale platformelor maritime de producție și foraj, precum și ale instalațiilor tehnologice la țărm. Pe lângă activitățile tradiționale din domeniul petrolului și gazelor, Rig Service dezvoltă și proiecte în sectorul energiei verzi.

Vreau să devin membru

ro_RO