Vă provocăm la un exercițiu de imaginație: ce vă vine întâi în minte atunci când spuneți „energie”? Rețea electrică, infrastructură de gaze, sonde, eoliene, panouri solare, stații de control? Toate acestea sunt, într-adevăr, elemente esențiale ale sistemului complex ce oferă energie țării. Dar câți dintre noi vor spune că asociază energia cu oamenii care o produc?
Să fii bun român înseamnă să trăiești, să muncești și să oferi României timpul, priceperea și eforturile tale. Așa cum o fac angajații din sectorul energetic. Pentru că, dincolo de infrastructură, capital, clădiri și echipamente, energia României vine de la oamenii care o produc efectiv. Sectorul energetic înseamnă în primul rând oamenii care lucrează în rafinării, pe câmpurile de extracție, în fermele de eoliene, în rețeaua de distribuție ș.a.m.d. și care, într-o covârșitoare proporție, sunt cetățeni români.
Federația Patronală a Energiei – reprezentativă pentru sectorul energetic și pentru românii care lucrează în energie
Federația Patronală a Energiei are în prezent 15 companii membre cu profiluri și activități variate din arealul energiei: de la producători de petrol și gaze la producători de energie regenerabilă, de la companii din zona de transport până la cele de producție a echipamentelor.
Cum este posibilă armonizarea acestei diversități? Prin urmărirea unor scopuri comune: buna aprovizionare cu energie a țării și prosperitatea angajaților și a românilor, prin impactul economic major al acestor companii.
Sectorul energetic înseamnă oamenii care îl compun.
Companiile și implicit Federația Patronală a Energiei înseamnă suma activităților, capacităților și eforturilor oamenilor care zi de zi lucrează în acest sector. Suntem mândri de toți cei care oferă energie țării și afirmăm că sunt demni de respectul și aprecierea tuturor concetățenilor noștri.
Prin crearea și menținerea unui important număr de locuri de muncă, membrii FPE contribuie la dezvoltarea economiei și la bunăstarea individuală. Pentru că a ține cu țara înseamnă să ai grijă de energia sa și de oamenii care o locuiesc, atât angajați, cât și beneficiari.
Toți românii beneficiază atunci când sectorul energetic este puternic.
Activitatea angajaților din domeniul energiei înseamnă securitate energetică. Producția locală are avantajul aprovizionării sigure cu energie, provenită din resursele naționale, dar și accesul convenabil și echitabil la energie.
FPE continuă să fie mai aproape de cei care contribuie zi de zi la progresul țării prin muncă, profesionalism și dedicare.
